“Care mai de care mai chipos si mai imbracat de se tarau atele si cureau oghielele dupa dansii”(Creanga)

Astazi am vrut sa vorbesc despre superficialitate. Intamplator am dat peste citatul acesta. Am considerat ca se potriveste cu tema…e asa, ca o sinteza. Anyway…ce superficiali au devenit unii colegi. Scoala, majurile s-au transformat intr-un prilej de afisare…ce haine mai am(firma bineinteles), ce fite mai am….etc:|. Imaginea e totul. Ce conteaza cum suntem cu adevarat? Hai sa avem fite. Ca sa generalizez asa…nu inteleg oamenii aceia cu multe impresii, care se cred centrul universului si calca in picioare pe toata lumea si care pot fi gasiti pe holurile liceului. Model in viata Paris Hilton sau mai stiu eu pe cine. Se pune prea mult pret pe aparenta.

Am ajuns sa ma uit la unele fete din clase mai mici si sa zic ca “pe vremea mea nu era asa”. Ce-i drept, cand eram eu pe a V-a, a VI-a nu aveam internet, mess, hi5 etc. Si daca tot am adus discutia…mda…mess. Hai sa zicem ca are si parti bune, daca nu era mess-ul nu as fi pastrat legatura cu prieteni buni din alt oras si nu as fi cunoscut(sau nu m-as fi apropiat de) actualii mei prieteni. Ceea ce e de-a dreptul stupid e ca lumea nu mai vorbeste face to face. Vorbim pe mess, doar e mai usor, asa putem trece peste momentele penibile daca am vorbi direct cu persoana respectiva. Cand ne intalnim nici nu mai avem multe de zis…doar deja stim tot…am vorbit pe mess. Nici macar nu stim daca persoana de dincolo de monitor, ca sa zic asa spune ceea ce simte, daca e sincera. Nu-i vedem reactiile, gesturile, expresia fetei. Vedem doar smiley-urile acelea de care nu ne putem lipsi…adica apare cate unu la fiecare rand, damn it…ca am ajuns sa le folosesc si aici. Imi mai scapa cate un , , . De multe ori pun acel smiley”:)))”si de fapt n-am nicio reactie. Messul a ajuns sa strice si zambetul, si rasul, si orice expresie a fetei…prin acele smiley-uri. Acuma nu zic ca nu is si alea dragute…dar totusi… tot nu pot arata ce simt eu in momentul acela. De hi5…ce sa mai zic, poti pune cate poze vrei, dar totusi…sa nu exageram…nu trebuie sa faci poze numa in chiloti si sutien(sau ma rog…cu si mai putine haine:))) pentru ca nu vad ce exprimi prin asta. Sa zicem doar ca s-a cam dus perioada aceea, in care esti doar un copil inocent. Te crezi matur pe la 11 ani…dar nu stii mai nimic de viata. Nu iti distruge copilaria.

E totul superficial si nu exista comunicare. Si in clasa, pe unii colegi nu ii cunosc deloc, daca am schimbat 2 vorbe in acesti 2 ani si jumatate. Nu mi se pare normal. Fiecare e pentru el, nici nu il intereseaza restu, exista doar invidie, barfe, bisericute(bineinteles sunt si exceptii, dar in mare cam asta e prin clasa). Nu parem sa fim in stare sa ne apropiem unii de altii, sa fim uniti. Hai ca ar fi o mica ameliorare…de cand cu atatea majorate petrecem mai mult timp impreuna, mai schimbam o vorba doua. Ar trebui sa iesim, noi colegii, macar de 2 ori pe luna, sa mai discutam si noi, dar degeaba incerc, fiindca pe multi nu ii intereseaza. E pacat totusi, sa te intalnesti cu acesti oameni aproape zilnic timp de 4 ani si sa nu stii mai nimic despre ei. Poate ne vom trezi si noi pe a 12-a sa comunicam…din pacate ar fi cam tarziu. Oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata. Sau…ne vom intalni dupa un numar de ani, vom relua legatura, vom face “recunostiinta”.

In ultimul timp incerc sa imi revin. Incerc sa nu ma mai consum atat pentru cineva sau ceva, sa vad jumatatea plina a paharului, sa iau lucrurile asa cum sunt, de fapt…cred ca incerc sa ignor totul. Dar nu pot face nici asta. Tot mai sunt frustrari si intrebari la care tot incerc sa aflu un raspuns. In ceea ce priveste colegii…am putea sa comunicam mai mult, trebuie doar sa vrem. Cat despre celelalte probleme, legate de ziduri, de prieteni care s-au indepartat incerc sa gasesc o solutie. Nu sunt gata sa renunt inca.

Anyway…it’s time to be happy