no title (nu inteleg de ce trebuie titlu… niciodata nu am fost in stare sa rezum :D )
mai 7, 2008Uitasem ca am blog (poate a uitat si lumea de mine).
Astazi am citit Maitreyi (Mircea Eliade), o parte cel putin, dar maine va fi toata cartea citita.
(articolul e inceput de ieri, nu stiu de ce aproape niciodata nu pot scrie ceva intr-o singura zi, probabil pentru ca ideile tin sa apara numai noaptea, cand sunt prea obosita sa mai scriu si le pastrez pentru a doua zi * pentru cine nu a inteles, am terminat cartea azi :)) *).
Pot spune ca m-a impresionat destul de puternic. Am fost oarecum obligata sa citesc cartea, sincer, nu ma atragea nimic spre aceasta lectura, nu inainte de a afla cate ceva despre Eliade, viata lui si conceptia aspura lumii.
M-am regasit in unele randuri, in unele idei, in unele conceptii. Este o prezentare uimitoare, pot sa afirm obiectiva (nu e un comentariu al textului, sunt doar lucruri pe care le-am sesizat si bineinteles, s-ar putea sa fi inteles gresit) asupra sentimentelor si modului de gandire din trecut a personajului principal. Sunt reluate pasaje din jurnal, rascolite amintiri, ganduri, macinari. Se analizeaza viziunea asupra lumii si sinelui de atunci si din prezent. Aceasta carte m-a facut sa ma opresc un pic si sa analizez ceea ce am scris eu in trecut. Pot sa afirm ca s-au schimbat anumite lucruri, am ajuns sa percep altfel lumea, viata si ca si personajul lui Eliade sunt unele lucruri care mi se par stupide si copilaresti. Dar nu regret ce am scris, si acest blog isi are rolul lui, prin simpla exprimare a opiniilor am descoperit si alti oameni, pareri, aprobari sau dispretuiri, am observat o evolutie, de la primele randuri inecate in frustrare la articolele mai recente, mai calme, mai mature.
Raman la ideea ca e interesant si benefic sa faci mici incursiuni in trecut, asa vezi prezentul mult mai bine. Zilele acestea am avut discutii interesante cu oameni mai inaintati in varsta ca mine (ma refer la studenti, vroiam doar sa sune mai oficial
). Am realizat ca exista diferente in gandire si ca nu sunt atat de matura, nu stiu atatea despre viata cat credeam. Mai am multe de invatat. Inca ceva, e ciudat cum nu suntem capabili sa prezicem intamplarile, dar mai ales persoanele care ne vor marca viata. Cum nu putem cunoaste nimic mai mult decat prezentul, momentul de fata, fata de restul timpului avem doar o falsa impresie de cunoastere (cand de fapt, totul e posibil, nu?).
Oricat as incerca (sau am incerca) sa inteleg(em) viata sau oamenii nu o sa ajung(em) niciodata sa cunosc (cunoastem) tot. Poate nici macar pe noi. Sunt din nou in acea stare de transa, de visare, de sete de filosofie. Ma opresc aici. Nu stiu cati inteleg, dar starile astea de multe ori nu aduc nimic bun, cel putin nu daca incerci sa le explici, sa le gasesti intreaga semnificatie. Trec de la sine, lasand in urma intrebari sau raspunsuri.
(Imi e dor de ceva. Nu stiu nici eu de ce sau cine.)
Scris de loomy