no title (nu inteleg de ce trebuie titlu… niciodata nu am fost in stare sa rezum :D )

Uitasem ca am blog (poate a uitat si lumea de mine).
Astazi am citit Maitreyi (Mircea Eliade), o parte cel putin, dar maine va fi toata cartea citita.
(articolul e inceput de ieri, nu stiu de ce aproape niciodata nu pot scrie ceva intr-o singura zi, probabil pentru ca ideile tin sa apara numai noaptea, cand sunt prea obosita sa mai scriu si le pastrez pentru a doua zi * pentru cine nu a inteles, am terminat cartea azi :)) *).
Pot spune ca m-a impresionat destul de puternic. Am fost oarecum obligata sa citesc cartea, sincer, nu ma atragea nimic spre aceasta lectura, nu inainte de a afla cate ceva despre Eliade, viata lui si conceptia aspura lumii.
M-am regasit in unele randuri, in unele idei, in unele conceptii. Este o prezentare uimitoare, pot sa afirm obiectiva (nu e un comentariu al textului, sunt doar lucruri pe care le-am sesizat si bineinteles, s-ar putea sa fi inteles gresit) asupra sentimentelor si modului de gandire din trecut a personajului principal. Sunt reluate pasaje din jurnal, rascolite amintiri, ganduri, macinari. Se analizeaza viziunea asupra lumii si sinelui de atunci si din prezent. Aceasta carte m-a facut sa ma opresc un pic si sa analizez ceea ce am scris eu in trecut. Pot sa afirm ca s-au schimbat anumite lucruri, am ajuns sa percep altfel lumea, viata si ca si personajul lui Eliade sunt unele lucruri care mi se par stupide si copilaresti. Dar nu regret ce am scris, si acest blog isi are rolul lui, prin simpla exprimare a opiniilor am descoperit si alti oameni, pareri, aprobari sau dispretuiri, am observat o evolutie, de la primele randuri inecate in frustrare la articolele mai recente, mai calme, mai mature.
Raman la ideea ca e interesant si benefic sa faci mici incursiuni in trecut, asa vezi prezentul mult mai bine. Zilele acestea am avut discutii interesante cu oameni mai inaintati in varsta ca mine (ma refer la studenti, vroiam doar sa sune mai oficial ). Am realizat ca exista diferente in gandire si ca nu sunt atat de matura, nu stiu atatea despre viata cat credeam. Mai am multe de invatat. Inca ceva, e ciudat cum nu suntem capabili sa prezicem intamplarile, dar mai ales persoanele care ne vor marca viata. Cum nu putem cunoaste nimic mai mult decat prezentul, momentul de fata, fata de restul timpului avem doar o falsa impresie de cunoastere (cand de fapt, totul e posibil, nu?).
Oricat as incerca (sau am incerca) sa inteleg(em) viata sau oamenii nu o sa ajung(em) niciodata sa cunosc (cunoastem) tot. Poate nici macar pe noi. Sunt din nou in acea stare de transa, de visare, de sete de filosofie. Ma opresc aici. Nu stiu cati inteleg, dar starile astea de multe ori nu aduc nimic bun, cel putin nu daca incerci sa le explici, sa le gasesti intreaga semnificatie. Trec de la sine, lasand in urma intrebari sau raspunsuri.
(Imi e dor de ceva. Nu stiu nici eu de ce sau cine.)

Leapsa

Zi plictisitoare. Pana am primit de la Mire o leapsa.

1.Put your music player on shuffle.
2.Press forward for each question.
3.Use the song title as the answer to the question even if it doesn’t make sense. NO CHEATING!
4.Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.
5.Tag 5 people.
(Sarim peste partea cu tag-ul. Se serveste care vrea :)) )

So, here we go:

1.Cum te simţi azi?
Pete Murray- So Beautiful
Mda ;))
2.Vei ajunge departe în viaţă?
Coldplay- Amsterdam
Deci da.
3.Cum te văd prietenii tăi?
Dr. Feelgood- Milk and Alcohol
Care cum? :))
4.Te vei căsători vreodată?
Bon Jovi- You want to make a memory
Eu vreau, la el va fi problema:))
5.Care e tema preferată a celui mai bun prieten?
Coldplay- Parachutes
In a haze, a stormy haze,
I’ll be round, I’ll be loving you always, always,
Here I am and I’ll take my time,
Here I am and I’ll wait in line always, always… scurt si la obiect :))
6.Care e povestea vieţii tale?
Depeche Mode- Behind the wheel
Hmmm…
7.Cum este/ era în liceu?
Vama Veche- Sf. Petru
Intrarea spre Rai?
8.Cum poţi avansa în viaţă?
Green Day- Good riddance
Drum bun!
9.Care e cel mai fain lucru la prietenii tăi?
Scorpions- To be no. 1
Asta da :))
10.Ce se preconizează pentru weekend?
Paramore- That’s what you get
… when you let your heart win…
11.Ce cântec te descrie cel mai bine?
Vama Veche- Omul plajei
Oooo da
12.Dar pe bunicii tăi?
Kate Nash- Dickhead
No comment
13.Cum îţi merge în viaţă?
One tree hill soundtrack- Think of you
I’m thinkin’, I’m thinkin’
14.Ce melodie îţi va cânta la înmormântare?
Tegan and Sara- Missing you *asa speram si eu*
15.Cum te vede restul lumii?
Sex Pistols- God save the Queen
Haha
16.Vei avea o viaţă fericită?
Scorpions- The future never dies
Sa inteleg ca da?
17.Ce cred prietenii cu adevărat despre tine?
Vama Veche- Drumul
Asta nu se potriveste… nu? :))
18.Sunt persoane care te doresc în secret?
Green Day- Redundant
Saracii…
19.Cum să mă fericesc singur?
Placebo- Protect me from what I want
Corect :))
20.Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?
Scorpions- Ship of fool
Viitorul suna bine

Amuzant. Si multe s-au potrivit

Sarbatoare…

Sarbatoarea de Pasti= mancare si bautura, distractie, relaxare
Hrana spirituala?
Nu mersi.
Foarte aiurea.

no need for a title

Mai e putin si luam vacanta (2 zile mai exact). E atmosfera specifica, usoara stare de nerabdare, de neliniste, de bucurie ca vom avea o saptamana libera. Va fi una deosebit de incarcata, dar sper sa-mi respect toate planurile.

Cred ca o sa lipsesc o vreme de aici. Nu mai simt acea nevoie de a scrie, probabil e plictiseala sau doar o pana de idei. Am avut cateva incercari de a scrie care au esuat. Pentru un timp voi observa doar alte bloguri (deoarece am gasit oameni cu conceptii destul de interesante). Si… o sa revin. Nu stiu cand.

Simt o lenesa nepasare fata de restul lumii (fata de oamenii care chiar merita acest lucru, cred ca e o chestie ce tine de reciprocitate ). Nu insist asupra subiectului. Paste fericit! Ne revedem (recitim) curand.

Nimic mai simplu…

…urasc prostia. Am vizionat ieri un “home made movie” pe youtube. Personaje din orasul meu drag. Nu ii cunosc, nici macar din vedere (ceea ce inseamna ca nu frecventam aceleasi locuri probabil). Oricum nu asta e important. Acel clip defineste prostia. Pur si simplu. Ignoranta, lipsa de respect fata de sine, probabil postat pe net de ceva prieteni binevoitori. Chiar daca poate unii sunteti curiosi despre ce vorbesc, nu am de gand sa las un link. In primul rand nu am dreptul acela. Nu am acordul persoanelor in cauza.

Ca un rezumat…era filmat un “chef de chef” cu muzica de “calitate” si bautura multa. Penibil. Prin asta spun tot. Ma tot mir de cata prostie poate sa incapa intr-un om. Ma enerveaza ca se promoveaza prostia, ipocrizia, superficialitatea, lenea, comoditatea, ignoranta. Omul in loc sa evolueze parca o ia inapoi. Se indobitoceste. Decade. Poate e ca si la clopotul lui Gauss. Exista o zona de activitate (in acest caz evolutie) maxima, mai apoi incepe un grafic descendent. A disparut respectul si aprecierea. Imi e scarba de faptul ca nu se mai apreciaza gandirea, de faptul ca mintile geniale sunt pur si simplu date la o parte, ignorate. Imaginea e totul, omul modern: impecabil imbracat, numai branduri, frizura perfecta, accesorii multe, mobil peste 5000 lei (noi:)) ), parfumuri, chestii… ce mai, ca scos din revista (mai nou emo sau tru). Un ambalaj frumos, perfect. Si cand vrei sa vezi ce e inauntru. Nimic. Stupoare (sau nu). Bate vantul. Gol. Nimic ce poate fi apreciat, nimic care sa surprinda. Pur si simplu… comun. Mediocru.

Ma enerveaza oamenii care nu isi valorifica potentialul. Care se multumesc cu mai putin decat nivelul la care pot ajunge. Sa nu mergem aici pana la lacomie, zgarcenie. Vorbesc de faptul ca lasi lumea asta sa te piarda. Ca nu dai tot ce poti. Ca se intampla de cateva ori… inteleg. Dar nu tot timpul, nu sa predomine starea accea de ignoranta totala. Fata de restul si fata de tine. Ma enerveaza cand vad cat pot unii, dar ei se lasa influnetati de anturaj, de lumea aceasta care parca incepe sa distruga tot.

Fiind vorba de potential, astazi in clasa a fost o discutie mai elaborata despre viitorul nostru. Intre colegi. Dupa cateva discutii in contradictoriu am hotarat toti sa scriem pe o foaie cum ii vedem pe colegii nostrii in viitor. In ideea banuiesc de a-i ajuta pe cei nehotarati, de a le da un punct de plecare, o idee. Inca nu cunosc rezultatele cu privire la persoana mea, desi trebuie sa recunosc… sunt curioasa. Nu atat cat ma va influenta pe mine ceea ce au scris, dar vreau sa vad ce profesie cred ei ca mi s-ar potrivi. Totusi… nu putem spune ca ne cunoastem suficient de bine, nu stim capacitatea colegului, atat fizica, cat si psihica (viitorul trebuie sa ti-l hotarasti tu, nu eu, nu colegul, nu parintii. TU. Asa ar fi normal si probabil vei avea cea mai mare satisfactie). Deci aceste “etichetari” sunt relative. Cu toate acestea, poate pe unii chiar ii va ajuta. Cine stie.

Ca sa inchei, intrebarea zilei: Nora, ce-i cu tine azi?

Dau raspunsul pentru cei care poate doar s-au gandit, nu au si intrebat: Nimic. Am fost doar obosita. Orele nedormite isi spun cuvantul:D.

Rugaciune catre internet/ Rugaciunea bloggerilor

All hail:). Intr-o pauza s-a ajuns dintr-o discutie in alta la aceasta idee/necesitate sau ce vreti voi…de a avea o “rugaciune” a bloggerilor:D.

Netul nostru care esti din ceruri
Sfinteasca-se modemul tau,
Vie reteaua ta,
Faca-se conexiunea ta,
Precum pe google
Asa si pe youtube.
Tema noastra cea de toate zilele
Gaseste-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua publicatiile noastre
Precum si noi ii iertam pe bloggerii nostri;
Si nu ne duce pe noi in eroare
Si ne izbaveste de ledul stins,
Ca a ta e conexiunea si yahoo si-acoperirea
In vecii vecilor
Sign in

…mintile bolnave care au contribuit la asta sunt: iulia, paul

iarasi despre comunicare…

Da…iar am cateva critici in legatura cu aceste noi descoperiri tehnologice in ale comunicatiei. Nu pricep, pe bune ca nu pricep, cum Doamne pot comunica oamenii numai pe mess. Si nu chestiunile marunte, ci lucruri serioase, inceputuri de idile, despartiri etc etc. Eu nu stiu, e asa de greu sa discuti cu persoana respectiva deschis, asa fata in fata, sa vezi reactiile? E altfel, e un alt tip de emotie, de traire. Normal ca e mai usor pe mess, esti acasa, la birou, picioarele pe masa, merge muzica preferata, mai ai si un prieten langa tine, te incurajeaza, ceri sfaturi, copy-paste la toata lumea, dezorientat, vai sa nu pice netul, sa nu se ia curentul, ooof…de ce nu poti sa scrii mai repede, stai, raspund peste 10 min sa nu par asa de interesat/a, daca nu merge bine dau ignore. Sunt unele lucruri care nu pot fi discutate decat daca privesti acea persoana in ochi. Poate de aceea raman si o gramada de cuvinte nespuse si lucruri neclarificate (acest paragraf a se lua ca o ironie).

Mai sunt si acei prieteni online. Pe mess poti discuta orice cu ei, unii sunt din orase diferite si e singura modalitate de comunicare, oricum…oameni pe care ii consideri prieteni. Cea mai “nice” chestie e atunci cand te intalnesti cu acesti oameni si nu poti comunica nimic. Nu mi se pare tocmai normal. Cea mai mare parte a relationarii trebuie sa aiba loc face to face. Cand lipsesc o zi de pe mess, pentru ca pur si simplu nu am chef sa intru, nu am timp sau alte probleme a doua zi descopar ca am pierdut ceva evenimente importante, incep oamenii sa ma intrebe unde am fost plecata, daca mi-a fost rau sau cativa chiar suna ingrijorati:))).

Parca imi e dor de acele vremuri cand nu aveam nici macar mobil si trimiteam scrisori. Poate multi nu ati apelat la varianta asta, dar eu avand prieteni in alt oras am fost “nevoita”:). Imi e dor de nerabdarea cu care numaram zilele ramase pana cand voi primi un raspuns, ma amuzam teribil la desenele care insoteau scrisul si imi pare rau ca nu am pastrat aceste scrisori. Am gasit din intamplare acum cateva saptamani una. E amuzant sa iti redescoperi gandirea de acum cred ca mai bine de 5 ani.

Si ca de atatea alte ori, stau si scriu in blog cand am o gramada de eseuri, proiecte si pagini intregi de invatat. Se pare ca am subiecte de scris tocmai cand imi lipseste timpul. Dar am simtit nevoia sa exprim asta: COMUNICATI!!!!! Nu e asa de greu si imposibil cum pare, chiar daca vom fi raniti nu putem rezolva totul cu un simplu ignore.

Am realizat unele lucruri saptamana asta, poate doar aparent, cert este ca sunt mai linistita (I believe I can fly ).

Later edit: astazi am primit, citez “a biiiiggg huuuug” de la o fosta profesoara pe motivul ca nu m-a mai vazut de mult. Foarte amuzant acest incident. Spun doar ca am ramas surprinsa si de ce nu, ma bucur ca am aprecierea ei, fiind o persoana extraordinara, din punctul meu de vedere.

com.punere(dupa cum ar spune unii)

Am ajuns sa cunosc o gramada de oameni. Oameni pe care nu credeam ca o sa ajung vreodata sa ii cunosc, am facut cunostinta din intamplare, am reluat legaturi cu fostii colegi. Pur si simplu, anul acesta cercul de prieteni s-a largit considerabil. Ce am invatat, este sa nu judec oamenii dupa aparente, dupa prima impresie, acest lucru poate fi, de fapt nu poate, ESTE total gresit. Oameni despre care credeam ca nu au habar de viata asta mi-au dovedit contrariul si in acelasi timp, oameni pe care ii respectam/admiram au decazut in ochii mei. Prieteni…mai degraba simple cunostinte, cu care te mai opresti si discuti una alta din cand in cand, pe care ii saluti pe strada, pe holuri, care poate iti aduc un zambet atunci cand ii intalnesti, pe care ii cunosti mai mult sau mai putin, oameni cu care esti obisnuit. Prieteni…in adevaratul sens al cuvantului…prea putini. Ii pot numara pe degetele de la o mana…si probabil nici macar asa nu o sa gasesc 5 persoane. Multi spun ca prieteniile, iubirile din liceu nu dureaza. In ceea ce priveste primul lucru, nu vad de ce nu ar fi posibil sa pastrezi legatura cu prietenii si dupa ce au trecut “anii de liceu”. Ce-i drept, eu sunt “adepta” prieteniilor pe viata, sau in orice caz renunt greu la un prieten cu toate ca lucrurile nu sunt valabile si in sens invers de cele mai multe ori. Am prieteni pe care ii cunosc de cand ma stiu, pastram legatura, chiar intra in categoria prieteni buni. Multi nu gandesc asa si sunt prieteni pe interes, asa numitii pupincuristi, oameni pe care personal ii dispretuiesc, in primul rand consider ca isi bat joc de ei, se coboara chiar si la nivele josnice pentru a obtine un anumit avantaj. Din pacate cunosc si astfel de specimene…a…si prietenii care vin doar atunci cand le trebuie ceva de la tine, in rest sunt dati disparuti, sunt ocupati, au gripa, sunt plecati din localitate (la summitul nato…ca sa inregistrez si acest eveniment in amaratul asta de blog ), din tara sau alte cele.

Nu demult eram afectata de aceste probleme, prieteni falsi, schimbari, de fapt inca ma afecteaza. Dar pot spune ca nu atat de mult. Resemnare sau ceva de genul. Discutam cu toata lumea, suntem toti prieteni, asa superficial, formal, cine stie, poate asta e cheia succesului. Am si prieteni adevarati si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Si pentru familie, de altfel, familia e cel mai bun prieten (probabil n-au ce face si raman langa tine:)) ). Increderea…asta e cel mai important, urasc persoanele care nu pot tine un secret, care considera ca o mica barfa, un zvon nu strica sau care nu vad nici o problema in faptul ca toata gasca/clasa/scoala afla ceva ce doar o persoana trebuia sa stie. Dar de astfel de oameni vom da toata viata.
Ne spunea o anumita profesoara ca o sa ne schimbam enorm pe a 12-a. Sunt chiar curioasa sa vad ce va fi atunci, gandirea mea, a colegilor, unitatea clasei, evolutia noastra, in fond e un an decisiv deoarece urmeaza sa iti schitezi un viitor,mai degraba sa pui bazele viitorului tau.

Inca ceva…visez la o lume in care sa existe comunicare perfecta. Perfect in sensul ca sa poti vorbi deschis, sa spui ce ai intr-adevar in cap, sa fii sincer, daca nu apar neintelegeri, rupturi si suferinta. Bineinteles ca nu spunem ce gandim de fapt de frica sa nu fim raniti. Nu stiu de ce mai incerc sa discut deschis cand dau tot de bariere, ignoranta si ironie, toate acestea mascand de fapt altceva. Am ajuns sa vorbesc cu prietenii despre vreme, despre stiri, despre ce ora mai avem sau ce am facut la un test, despre o melodie, despre un artist, orice lucru total neimportant si stupid, numai sa fie subiect de conversatie. Interesant, nu? Fugim cand lucrurile se complica si ne place sa vedem care pe care raneste mai tare. Noi castigam intotdeauna bineinteles. Cuvinte…simple cuvinte. Le invatam de mici, dar noi le dam sens, viata, glas. Nici nu stim cat de dependenti suntem de niste cuvinte, cat de mult bine putem face cu ele, cat putem rani. Cat poate rani si tacerea. Si exact acestea vor fi consecintele articolului…cuvinte si tacere. Cuvinte spuse doar asa, tacere caci nu stii ce sa zici sau nu-ti pasa, sau nu vrei sa stiu ca iti pasa, prea putine cuvinte sincere, prea putine sentimente sincere.

Total alt subiect…Summitul NATO. Si un eveniment important, dar si o mare prostie, ca de obicei cand se intampla ceva cat de cat interesant in tara se vorbeste despre asta la fiecare minut, pe 10 posturi diferite, aceleasi imagini, aceleasi stiri. M-am amuzat teribil la unele stiri, si din cauza balbelor, chiftelelor etc…si am aflat ca exista satul lui Bus (a se citi Bush). Un lucru care mie mi-a placut cred ca cel mai mult…a fost faptul ca dupa Summit cainilor vagabonzi adunati pe perioada evenimentului le-a fost redata libertatea. Tipic romanalui…cand vine cineva in vizita se ascunde murdaria sub pres, apoi se pune la loc:)). Si uite asa, inca unele lucruri minore, pe care le-am observat in trecere…ah, da…ce mai e de retinut…securitatea care a alunecat umpic spre penibil, parerile despre tinute (aut feshian) etc. Cam atat:D.

ientarteimant in draci!

Azi am fost la Spitalu 9 (nu, nu chiar la spital cum (n)ar crede unii, ci la un teatru). Geniali!

Luati de aici:

Cam asta e tot ce am gasit mai Ok pe net. Daca aveti ocazia nu ratati spectacolele lor, va garantez ca o sa radeti cu lacrimi:).

Iluzii sau realitate?

Maria a fost trezita de zgomotul infernal ce se auzea de afara. Pesemne iar erau ceva curse de masini. Nu vedea bine, incerca sa se ridice, dar renunta imediat, ramanand intinsa pe spate, cu ochii tinta la tavan, incercand din rasputeri sa isi aminteasca ceva din evenimentele zilei precedente. Tine minte ca s-a intalnit cu prietenii ca de obicei, au mers in casa aia parasita si pur si simplu au pierdut vremea, glumind si razand, ignorand gandacii, soarecii si mirosul patrunzator de mucegai care ii inconjura. Cand ai compania potrivita nu mai conteaza locul. Incaperea se umplu curand de un fum dens, o ceata care ii inconjura pe toti, patrunzand pana in ungherele mintii, camera devenind un refugiu ce ii scapa de realitatea inconjuratoare. Jointurile, alcoolul risipira curand toate temerile, toate problemele, tot universul s-a oprit, nu existau decat ei si nimic altceva. Hai, incearca. Mai bine nu. Dar ce crezi ca o sa patesti? Nu stiu dar prefer sa ma abtin. Haide, ai dreptul…ai avut o multime de necazuri, si in plus…nu e drog, e doar ceva care te va ajuta sa te calmezi, sa scapi de griji pentru un timp. Bine, bine. In urmatoarele secunde, o moleseala o cuprinse, o caldura inexplicabila, o pace interioara, se lasa pe peretele rece, murdar, sobru al cladirii si isi traia extazul. Dupa aceea…nimic.

Se mai gandi 10 minute, incerca sa isi aminteasca, dar mintea ei refuza. Admira din nou tavanul alb pana cand acesta incepu sa se miste, sa prinda viata, apareau culori, sunete, persoane. Oamenii astia sunt absolut minunati, extraordinari. Parca ii cunosc de o viata. Nu m-am mai distrat asa de mult timp. Deschise usa casei incet, incercand sa nu faca prea mult zgomot, deja intarziase acasa si nu vroia sa isi trezeasca parintii, ultimul lucru pe care il vroia era o cearta care sa ii strice aceasta zi minunata. Si lucrurile mergeau cum nu se poate mai bine, se simtea acceptata, in siguranta cu noii prieteni. Au inceput problemele acasa, dar e ceva normal…e adolescenta. Viata nu mai era monotona, nu mai era aceasi rutina zilnica, plictisitoare. O multime de planuri de viitor, o multime de sperante…

Cat trecu? Trei luni, poate patru. Lucrurile o luasera usor, usor razna, simtea cum cade, cum se prabuseste, era constienta de asta, dar nu facea nimic. Se lasa prada aceste stari, spunand ca poate iesi oricand din ea, atunci cand va vrea. Dar nu azi, da…azi era ultima zi cand traia in aceasta iluzie, maine, maine se va trezi la realitate. Va lasa tutunul, alcoolul, tot… da…maine.

Un alt zgomot o trezi la realitate. Era timpul sa plece la scoala. Plictisita se pregati, iesi afara din camera, se intalni cu parintii, saluta scurt, din reflex, fara a schita nici un gest. Doar in ochii ei se putea vedea dispretul, dispretul si ura. Iesi grabita si scarbita din casa, o lua spre scoala dar se razgandi repede, cotind la stanga spre casa lui Ami, nu trebuia sa ajunga asa de repede la scoala, oricum nu e de nici un folos. Acolo se intalni cu restul lumii. Isi aprinse o tigara, lua o gura de spirt…altceva nu mai era si se aseza pe jos, pe covorul ars din loc in loc de tigara, patat, vechi, in locul la fel de trist si de mort ca si ei. Mai trecu putin timp si sosi si Dan, o lua in brate si o saruta. Te iubesc. Si eu. Era impresionata de cat de usor reusea sa minta…nu doar pe altii, ci si pe sine. Da, trebuia sa se schimbe, dar maine…in fond, inca o zi de iluzie, inca o zi de fericire nu face rau nimanui…

Later edit: X: de une ai luat pasaju din blog?
Nora L: bla
Nora L: eu l-am scris
X: u vb serios??
Nora L: da

X: deci u chiar vb serios????
Nora L: da

X: tulai
Nora L: :))))
Nora L: hai ca esti tare
X: deci totusi u vb serios?

Deci…da…eu am scris povestea de mai sus.